4 February 2010
Avem jaluzele. Le avem oarecum tehnic, ca practic deabia au fost livrate la locul de munca si asteapta cuminti sa fie aduse acasa diseara. O mica plimbare cu jaluzele in brate in metrou deci.
Avem si certuri, cine isi inchipuia ca domnul si stapanul meu are viziuni artistice atat de intense si categorice. Mai mai ca visez la un sot care sa spuna cum vrei tu draga, si eu sa il acuz ca nu ii pasa, decat asa, sa ne lovim cap in cap cu idei despre culori, amplasarea mobilei, rame de poze si modele de birou. AS este de altfel un om cu capul bine insurubat pe umeri si cu mintea ocupata de cele mai multe ori de placi video, mai multa memorie, placi de baza, alieni, mostri, gangsteri si mai nou soldati de toate tipurile – stay frosty and watch your six!. Insa in ultima vreme si-a descoperit interior designeru-ul interior si stie exact ce vrea, unde vrea si cum vrea si evident, ce, unde si cum vrea el e invers fata de ce, unde si cum vreau eu, ca sa nu zic ca eu de fapt habar nu am ce vreau si imi schimb ideile ca apa in ciubar.
Avem artificii rosii in forma de inimioara pt V-day si card perfect, cumparat dupa invarteli lungi prin fata standurilor cu felicitari. Sunt un sucker pt sarbatoarea asta si da, stiu ca e kitch si e de bon-ton sa fii acru si plin de spleen dar mie imi place, am un motiv in plus sa fac ceva pentru cel care e mereu aproape de mine si asta conteaza.
As avea si alte subiecte de scris, mi le formulez in minte in timp ce incerc sa respir in aglomeratia matinala din metrou dar pana ajung sa le pun intr-o insemnare se pierd.
Mi-am luat bilete si anul asta facem Pastele acasa. Nu am mai fost in tara de 2 ani jumate si mama imi povesteste zilnic despre malluri, restaurante si blocuri nou construite. Ma gandesc ca nu o sa mai recunosc vechile locuri si am asa, un fel de strangere de inima de frica la gandul ca m-as putea simti stinghera intorcandu-ma acasa.
Mi-as dori un aifon dar ezit sa mi-l iau, pentru ca stiu ca ma voi plictisi de el dupa o luna.
29 January 2010
In institutia in care cu onor prestez securitatea comunicatiilor e luata foarte in serios. Ni se spune de mii de ori sa fim cuminti, sa nu injuram, scuipam seminte sau sa aruncam gunoaie prin mailuri ca sunt citite de Big Brother. (acum intre noi fie vorba, cred ca big brother e Raja, un indian mic intr-un IT centre in New Delhi, dar asta e alta poveste).
Din cand in cand insa, cand mi-e lene sa deschid adresa personala imi mailuiesc consortul de pe adresa oficiala, scriind, evident, in romana. Si tot din cand in cand, mailurile mele absolut inocente si in romana sunt blocate. In prima faza am crezut ca sunt blocate tocmai pt ca sunt in romana si deci cineva se prinde ca eu in loc sa muncesc cu spor il intreb pe domnul si stapanul de sanatate si mai ales cand am placerea de a-l astepta acasa.
Azi insa mi s-a aprins beculetul – cand mi-am dat seama cum imi formulez eu intrebarile tipice despre program. Nu il intreb “cand pleci” ci “cum stai cu plecatul”….
And as we all know from our history lessons….sa ridice mana sus cine se prinde unde e problema si de ce se aprinde beculetul rosu.
25 January 2010
La capitolul “indeplinit” avem: achizitionat veioze si terminat de desfacut absolut toate cutiile (ok, in afara celor cu sticle de vin dar asta nu arata decat cat de lipsita de vicii sunt).
La capitolul “de indeplinit”: restul. Un exemplu clasic de stres optional este intinsul a cel putin 20 de esantioane diferite de jaluzele pe jos, in sufragerie, asezatul turceste in fata lor, cearta cu consortul pe tema ”ai innebunit, vrei sa traim intr-un f***ing showroom, roller blinds albe arata stupid si pretentios”, gandire, razgandire si apoi lasatul pe spate pe jos si dat cu pumnii in podea, e clar, trebuie comandate alte esantioane pana gasim modelul, culoarea si textura perfecta.
Mama a incercat subtil sa ma saboteze trimitandu-mi o revista de decoratiuni “ca sa te inspiri, draga, am vazut lucruri foarte frumoase acolo” – si mi-a trimis Elle. Nu, acuma sincer, exista case in realitate care chiar nu au nici un dulap? care pe masuta de cafea din sufragerie au deschisa nonsalant o carte si atata tot? Ce pana mea sa fac eu cu o revista care imi arata ca intr-un apartament de lux dintr-o zona rezidentiala a bucurestiului (bucurestiul are si zone ne-rezidentiale?!) cuplul icsulica are tapet creat de designerul icsulescu? Nu, acuma sincer, do I give a …..?
Pescarusii vin in continuare in fiecare dimineata la 7 jumate trecute fix si dau ture deasupra unei bucati de trotuar pe care nu se afla absolut nimic, incep sa cred ca e ceva camp energetic sau alta magie pe acolo. Iar dupa un weekend cu ploaie, aseara ne-a apus soarele in sufragerie, numai si numai pentru noi doi.
Lasand la o parte grijile si celelalte motive de stres….dar mai bine sa tac.
19 January 2010
De o saptamana incerc sa decid ce facem cu geamurile, pentru ca variantele pana una alta sunt sau sa fac strip*tease in fiecare seara pentru vecini, sau sa ma imbrac/dezbrac pe intuneric, sau sa adoptam stilul refugee chic si sa atarnam cearceafuri in geam. Perdele, draperii, jaluzele. Zeci de culori, materiale, texturi si stresul optional isi face simtita prezenta.
Ordine, spatiu si disciplina – am decis sa nu umblu in cutiile unde am pus cu grija toate minunile acumulate in cei 7 ani, mda, sunt minuni pline de amintiri, dar stiu cu siguranta ca odata intinse peste tot nu le mai misc sa sterg praful ca lumea, nu mai arata camerele ca o poza de revista si revin tot la vechile obiceiuri. Nu ca ar arata acum ca o revista, asteptam cu foarte mult interes livrarile de mobile, canapeaua ne-a fost promisa in maximum 11 saptamani. O nimica toata, cum s-ar zice, pana la vara terminam cu totul….
Avem insa masa in bucatarie si livingul gol e un spatiu perfect de dansat (pe intuneric, evident, ca asa cum spuneam, trebuie luate jaluzele….)
Ma trezesc ca stau la birou si deabia astept sa plec acasa. Si ma simt…..ma simt ca un om mare, chestie care e total noua.
11 January 2010
De cateva zile am ajuns sa visez surubelnite si suruburi la cat am mesterit, dar jos palaria, nimic nu se compara de exemplu cu niste noptiere facute cu mana proprie – iar suedezii rule!… Viata se desfasoara printre cutii, pana sambata capul familiei s-a barbierit in oglinda mea de la farduri dar incet incet intram in normalitate.
Soarele rasare in dormitor si apune in sufragerie iar de pe balcon se vede cer pana te saturi. Asta a fost de fapt mereu planul, sa stau intr-o casa din care sa se vada cer pana departe, in plus acum in fiecare dimineata cu precizie de ceas se invart deasupra noastra pescarusi, se invart un pic, imi fac pofta de mare cu tipetele si apoi pleaca, inca nu m-am lamurit ce si cum si mai ales de ce in fiecare dimineata la aceeasi ora – dar cine are chef de intrebari cand te scoala pescarusii in miez de oras?
Ninge aproape in fiecare zi, e un ger cum nu a mai vazut regatul de 30 de ani iar eu stau si visez la planuri de baut cafele dimineata pe balcon.
23 December 2009
Na, ca am facut-o si pe asta, zise magarul batandu-se multumit peste buzunarul in care se afla cheile casei. Ale CASEI, il corectez eu.
Ca mai toate chestiile pe care le intreprindem, s-a rezolvat in al 12-lea ceas, ba si jumatate trecute fix. Ieri dupamasa, in conditiile in care avocatii de azi intrau in concediu. Asa ca intre craciun si anul nou zugravim pe ici pe colo prin partile esentiale si apoi ne mutam ca doi fluturi, in casa care e absolut goala, urmand ca mobila sa vina cand or binevoi magazinele – apropo, reducerile de boxing day si de ianuary parca sunt facute exact pentru noi anul asta. Intre noi fie vorba, avem pat, asa ca ce mai conteaza, sopteste inrosit de emotie magarul.
Am intrat cu pasi de dans in concediu pana in ianuarie si nu imi vine sa cred ce grozav e sa lenevesti in pat in timp ce afara e ger. A nins zilele astea si tot orasul s-a intepenit in cei cativa fulgi, eurostarul s-a intepenit in tunele si avioanele, mai mult sau mai putin dorm pe piste. Ma bucur ca nu calatorim anul asta si hei! surprise surprise, mama nu mai are ce procese de constiinta sa imi dea ca nu am venit de craciun in tara pentru ca, nu-i asa, ne-am luat casa, mama, buget de austeritate de acum incolo.
Stollenul e nemaipomenit, plin de stafide si marzipan si o sa vina mos craciun pentru ca am fost cuminti.
Una peste alta, un an interesant, cu foarte multa agitatie si strans de pumni. Nu fac rezolutii pentru ca stiu ca nu ma tin de ele. Sper insa sa avem cu totii un an nou bun si sarbatori fericite si sa ne fie bine in continuare.
16 December 2009
Afara ninge cu niste fulgi mari cum de mult nu am mai vazut si tot ninge de azi de dimineata. Nu se depune, pentru ca nu e chiar asa de frig, dar pentru ca am geamul de la birou la nivelul crengilor de copac nu ma uit in jos si in loc sa muncesc imi imaginez cum ar fi sa ies diseara si sa fie totul alb si liniste. Chiar, ce liniste e in oras cand e zapada…
Asta e al doilea an in care nu mergem acasa (care acasa, care acasa? tipa isteric magarul) si cu putin noroc ne vom petrece sarbatorile pregatindu-ne de mutare. Am emotii despre casa, ce bine ar fi sa mearga totul asa cum trebuie….Cert e ca nu meregem in tara iar frigul si faptul ca ninge imi fac dor de casa.
Si tocmai pentru a preveni dorul de casa, exact in momentul asta, undeva in spatiul aerian vest european se afla o aeronava a companiei Tarom, in ea se afla o valiza, in valiza se afla un borcan iar in borcan se afla taietei cu varza (comanda speciala, cine stie cunoaste)
14 December 2009
Anumite lucruri sunt mai importante decat orice criza, frig, zvonuri de noi valuri de redundancies si alte alea.
Unul dintre lucrurile astea importante e cozonacul traditional de Craciun, fratele german al lui Signore Panetone, Herr Stollen. Her Stollen e plin de stafide si de marzipan si am avut placerea sa il cunosc anul trecut in pietele de craciun din Koln. Problema este ca anul asta la targul de craciun din H*de Park stollen-ul lipsea cu desavarsire. Nici urma de marzipan printre casutele de lemn unde se serveste vin fiert si carnati cu varza. Asa ca mormaind printre dinti “fa la la la la” am pierdut o dimineata intreaga pe net cautand brutarii care sa livreze cozonacul magic la poarta regatului. Si iata, succes, fara taxa de livrare, joi vine Gertrude cu stollenul in sortul alb cu carouri rosii. Oh joy, fa la la la la…..
Iar in acelasi capitol de tara e in criza si magarul se piaptana, am gasit casa perfecta, aia pe care o visam de cativa ani buni, asteptam cu mult interes sa vedem daca chiar e sa fie si o putem campara.
De sarbatorile astea o sa (ne) mancam stollenul cu o portie darnica de stres. Dar de stres din ala de buna calitate care merita savurat.
4 December 2009
un weekend in care nu am de gand sa ma gandesc la nimic altceva.
un an bun in care o sa imi iasa toate asa cum vreau si in care o sa fie totul bine si in care ne luam casa visurilor si eu imi reiau drumul catre o cariera stralucita si plina de succese bune de pus la panoul de onoare.
un an in care o sa fim sanatosi cu totii si o sa ne fie bine in continuare.
un an in care voi fi inca de partea buna a lui 30, cifra care ma sperie.
sa imi traiesc eu mie, eu lui AS, AS mie si uite asa, unul altuia la nesfarsit…
