train-dreaming

In drumul spre munca trec printr-o statie dubla, si de metrou si de tren. De cele mai multe ori, la ora la care sunt eu pe acolo dimineata trece un tren care nu opreste in statie.  Trece ca vantul, e un tren serios, cu multe vagoane si cu geamuri inchise la culoare, plin de oameni care stau jos si citesc ziare, un tren adevarat in comparatie cu cele de “navetisti” care sunt mai mult niste metrouri de distante mari. Trece in viteza si fluiera, facandu-ma sa ma gandesc la expresia “trece ca rapidul prin gara”; nu stiu daca chiar e rapid, dar mie trenurile care trec in viteza fluierand imi inspira respect. Genul asta de trenuri sunt din alea in care te urci plin de anticipatie, care merg la mare si din geamul carora se vad berze si floarea soarelui pe camp sau care merg la munte si trec foarte aproape de brazi plini de zapada, si desi esti singur nu te poti abtine sa nu il atingi pe cot pe vecinul de compartiment care e adancit in carte sa ii arati. Trenuri pline de promisiuni si de chestii interesante si de lucruri care te fac sa te lingi pe buze de placere.

Ei bine, trenul asta e cumva nesatisfacator. In general trenurile aici mi se par lipsite de imaginatie. Sunt finite, stii clar ca nu pot sa mearga, cel mai bun caz, pana undeva la mare, in cel mai rau caz, se opresc undeva in drum. Dar sa presupunem ca trenul meu de dimineata, ala care fluiera, e un tren serios care nu se multumeste cu jumatati de masura si merge pana la capat. Ei bine, capatul ala e la o mare, pe oricare parte ai da-o tot intr-un mal se va opri. Cred ca e frustrant sa fii tren pe o insula, sa stii ca nu poti sa visezi la sine nesfarsite si la drumuri de cat vezi cu ochii. Sunt convinsa ca eurostarul, cand intra sub canal e in al noualea cer, stie ca daca vrea poate sa evadeze, sa o ia pe o sina si apoi pe alta si sa se duca unde il poarta rotile. Nu ca ar face-o, dar e vorba de promisiunea unei evadari continuta in drumul respectiv. Posibilitatea exista, si uneori simpla existenta a unei posibilitati poate sa iti tina de cald.

In alta ordine de idei, mi se pare nemaipomenit ca pietrele dintre sinele de tren au aceeasi forma oriunde pe lumea asta. Pe cautatelea.

Advertisements

Leave a comment

Filed under Uncategorized

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s